STATUTUL ANPC, ÎN DEZBATERE

Proiectul de lege propus de Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor care prevede trecerea controlului ANPC din subordinea Guvernului în cea a Parlamentului este în continuare în dezbatere. Printre modificările aduse atribuțiilor ANPC se numără și restructurarea organigramei.

În prezent, rezolvarea reclamațiilor consumatorilor, aplicarea normelor de protecție a consumatorilor prin efectuarea acțiunilor de control a operatorilor economici în vederea respectării drepturilor și intereselor consumatorilor, sunt câteva dintre responsabilitățile legale ale ANPC. Astfel, prin aceste acțiuni, instituția asigură o bună funcționare a administrației publice. Prin aplicarea legilor privind protecția consumatorului, previne practicile neconforme ale operatorilor economici care pot afecta siguranța consumatorilor.

Asociația pentru Protejarea Companiilor Împotriva Abuzurilor Statului (APCIAS) a constatat că modificările pe care ANPC dorește să le aducă atribuțiilor instituției, încalcă art. 62 din Constituția României, menționând că Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor intenționează „să își modifice regimul juridic actual de autoritate publică în subordinea puterii executive, transformându-se într-o autoritate autonomă de specialitate aflată în subordinea puterii legislative”.

Deși prin amendamentele propuse au urmărit modernizarea instituției, ANPC riscă să încalce normele constituționale după cum declară și APCIAS.

Asociația pentru Protejarea Companiilor Împotriva Abuzurilor Statului a formulat astfel un punct de vedere oficial pe care l-a pus în atenția Comisiei Juridice și Economice a Senatului României solicitând respingerea proiectului legislativ.

APCIAS

Sursă: apcias.ro

Please follow and like us:
Facebook

Enjoy this articles? Please spread the word :)