ICCJ:Ridicarea vehiculelor staţionate/oprite neregulamentar pe partea carosabilă , prevăzută de OUG 195/2002 nu poate fi reglementată prin hotărâri ale consiliilor locale

În şedinţa din 25 mai 2015, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul competent să judece recursul în interesul legii, legal constituit în fiecare dintre cauze, a soluţionat  recursul în interesul legii, fiind pronunţata următoarea soluţie:

I. Prin Decizia nr. 9/2015, ÎCCJ a admis recursul în interesul legii formulat de Avocatul Poporului, stabilind că:

În interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 128 alin. (1) lit. d), art. 134 alin. (2) şi art. 135 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, raportate la dispoziţiile art. 3 alin. (1), art. 5, art. 36 alin. (1), alin. (2) lit. d) şi alin. (6) lit. a) pct. 13 din Legea administraţiei publice locale nr. 215/2001, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, art. 21 lit. b) şi art. 24 lit. d) din Legea-cadru a descentralizării nr. 195/2006, procedura de aplicare a măsurii tehnico-administrative constând în ridicarea vehiculelor staţionate/oprite neregulamentar pe partea carosabilă, prevăzută de art. 64 şi art. 97 alin. (1) lit. d) şi alin. (6) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002, nu poate fi reglementată prin hotărâri ale consiliilor locale„.

Please follow and like us:
Facebook

Enjoy this articles? Please spread the word :)