Procurorul General al României, a sesizat Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie cu recurs în interesul legii întrucât la nivelul instanţelor s-a constatat că nu există un punct de vedere unitar cu privire la interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 5, art. 201 şi art. 223 din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil şi ale art. 6 alin. (4), art. 2512 şi art. 2513 din Legea nr. 287/2009 privind Codul civil raportat la dispoziţiile art. 18 din Decretul nr. 167/1958 privitor la prescripţia extinctivă, cu privire la invocarea, de către instanţe, din oficiu ori de către părţi, după momentul procedural prevăzut de art. 2513 din Codul civil, a excepţiei prescripţiei extinctive, în cazul prescripţiilor începute sub imperiul Decretului nr. 167/1958, împlinite şi respectiv, neîmplinite la data intrării în vigoare a Codului civil – 1 octombrie 2011.
Jurisprudenta neunitara
Urmare a sesizării nr. 4100/22 din 10 iunie 2013 a Colegiului de Conducere al Curţii de Apel Constanţa, transmisă prin adresa nr. 5/S.U./2013 din 17 iunie 2013 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Completul competent să judece recursul în interesul legii, s-a verificat practica judiciară în problema de drept enunţată, constatându-se caracterul neunitar al acesteia sub aspectul aplicării dispoziţiilor art. 2512 şi art. 2513 din Codul Civil, atât în cazul prescripţiilor începute şi neîmplinite la data de 1 octombrie 2011, cât şi în cazul prescripţiilor neîncepute şi împlinite anterior intrării în vigoare a Codului civil, astfel:
Majoritatea instantelor au considerat că, în cazul prescripţiilor extinctive începute anterior intrării în vigoare a Noului Cod civil şi neîmplinite la data de 1 octombrie 2011, dispoziţiile art. 18 din Decretul nr. 167/1958, act normativ sub imperiul căruia acestea au început să curgă, sunt pe deplin aplicabile, astfel încât instanţele de judecată pot invoca, din oficiu, excepţia prescripţiei extinctive, ca excepţie de fond, peremptorie, de ordine publică, în orice stare a pricinii, după cum şi părţile în favoarea cărora curge prescripţia pot invoca această excepţie în orice stadiu procesual, inclusiv în recurs. În sustinere s-a facut vorbire de dispoziţiile art. 6 alin. (4) din Codul civil, precum şi de art. 5 alin. (1) şi art. 201 din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil.
S-a arătat că, întrucât normele cuprinse în art. 6 alin. (4) din Codul Civil şi art. 201 din Legea nr. 71/2011 nu fac nicio distincţie în privinţa regimului juridic aplicabil, legea care guvernează prescripţia extinctivă, sub toate aspectele, de drept material şi procesual, este legea sub imperiul căreia aceasta a început să curgă.
Derogările de la această regulă sunt expres şi limitativ prevăzute de art. 203 şi art. 204 din Legea nr. 71/2011, nome de strictă interpretare şi aplicare doar în privinţa cauzelor de suspendare şi de întrerupere a cursului prescripţiei extinctive, anume prevăzute.
În consecinţă, noul regim juridic al prescripţiei extinctive referitor la invocarea excepţiei prescripţiei exclusiv de către partea interesată şi momentul până la care aceasta o poate invoca, instituit prin art. 2512 şi art. 2513 din Codul civil este aplicabil doar prescripţiilor care au început să curgă după data intrării în vigoare a acestui act normativ, respectiv 1 octombrie 2011.
Alte instante, în litigii începute după data intrării în vigoare a Codului Civil, au considerat că dispoziţiile de procedură cuprinse în art. 2512 şi art. 2513 din acest act normativ sunt de imediată aplicare, astfel încât prescripţia extinctivă nu mai poate fi invocată de instanţă, din oficiu ori de către părţi, direct în căile de atac, ci doar de cel în folosul căruia prescripţia curge, prin întâmpinarea depusă în faţa primei instanţe sau, cel mai târziu, la primul termen de judecată la care părţile sunt legal citate.
Au fost invocate prevederile art. 5 alin. (2) şi art. 223 din Legea nr. 71/2011, arătându-se că dispoziţiile de procedură referitoare la condiţiile invocării excepţiei prescripţiei, fiind de imediată aplicare, sunt incidente în acele litigii în care procesul a început după intrarea în vigoare a Codului civil.
Contrar, ar însemna să fie negate caracterul şi efectul novator al dispoziţiilor din Codul civil care, comparativ cu reglementarea anterioară a instituţiei prescripţiei extinctive conţinută în Decretul nr. 167/1958, republicat, a adoptat o concepţie diferită asupra regimului juridic aplicabil excepţiei prescripţiei, aceasta fiind normată, în prezent, prin reguli de ordine privată.
Opinia Procurorului General este în sensul că primul punct de vedere concordă cu litera şi spiritul legii.
Prin Decizia nr. 1/2014, ÎCCJ a admis recursurile în interesul legii declarate de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi de Colegiul de conducere al Curţii de Apel Constanţa, statuând că:
“În interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 5, art. 201, art. 223 din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Codul Civil şi ale art. 6 alin. (4), art. 2512, art. 2513 din Legea nr. 287/2009 privind Codul Civil, stabileşte că prescripţiile extinctive începute anterior datei de 1 octombrie 2011, împlinite ori neîmplinite la aceeaşi dată, rămân supuse dispoziţiilor art. 18 din Decretul nr. 167/1958 privitor la prescripţia extinctivă, republicat, astfel încât atât instanţele de judecată, din oficiu, cât şi părţile interesate pot invoca excepţia prescripţiei extinctive, indiferent de stadiul procesual, chiar în litigii începute după 1 octombrie 2011.”
