La data de 26 iunie 2014, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a pronunțat două hotărâri – cauzele Mennesson c/Franța și Labassee c/Franța – prin care a tranșat problema stabilirii filiației în cazul copiilor născuți în urma gestației pentru altul raportat la art. 8 din Convenție și la principiul interesul superior al copilului consacrat de art. 3 din Convenția internațională privind drepturile copilului.
Dincolo de efectele pe care le vor produce în dreptul francez, bulversat din nou prin aceste soluții ale Curții Europene, celor două hotărâri trebuie să li se acorde atenția cuvenită de către magistrații și avocații români întrucât România este aminită de CEDO în aceste două cazuri. Trebuie însă să menționăm faptul că cele două hotărâri nu sunt încă definitive.
În propriul studiu de drept comparat, care include 35 de state părți la Convenție, CEDO a constatat că România se încadrează alături de Andora, Bosnia-Herțegovina, Ungaria, Irlanda, Letonia, Lituania, Malta, Monaco și San Marino în categoria statelor în care nu există o reglementare relativă la gestația pentru altul, astfel că aceasta fie este interzisă în temeiul unor dispoziții generale, fie nu este tolerată, fie legalitatea ei este incertă[1]. Totodată, Curtea reține că în România, precum și în alte 10 state – Andora, Germania, Bosnia-Herțegovina, Lituania, Moldova, Monaco, Muntenegru, Serbia și Turcia, este exclusă posibilitatea ca părinții de intenție să obțină recunoașterea juridică a legăturii de filiație cu un copil născut din gestația pentru altul, practicată în străinătate, în mod legal.
Având în vedere rezultatul studiului de drept comparat al Curții, precum și faptul că în premieră o instanță din România a tranșat problema filiației în cazul gestației pentru altul prin raportare la art. 8 din Convenție și principiul interesului superior al copilului, apreciem că este utilă prezentarea soluțiilor pronunțate de Curte în cele două cauze menționate supra și a soluției instanței naționale[2] pentru a releva, pe de o parte, concepția Curții asupra aplicării art. 8 și a principiului interesului superior al copilului, iar pe de altă parte, modul în care judecătorul național a înțeles să aplice in concreto Convenția europeană a drepturilor omului și Convenția internațională a drepturilor copilului.
