”Instanța a reținut în fapt că pârâtul a achiziționat o pereche de pantofi de la magazinul reclamantei unul dintre pantofi rupându-se la a doua purtare, la aproximativ 10 zile de la achiziționare.
Pârâtul a solicitat societății înlocuirea pantofilor, fiind însă refuzat motivat de faptul că încălțămintea ar fi fost ruptă în mod intenționat. Ulterior, pârâtul a formulat o sesizare la Oficiul pentru Protecția Consumatorului (rămasă nesoluționată), și, la aceeași dată, a postat pe pagina personală de facebook un mesaj având următorul conținut:
„…. Am cumpărat o pereche de pantofi de la vestitul magazin…. și la a 2-a purtare s-au rupt (vezi foto alăturat). Am mers la magazin să îi schimb și mi s-a întors spatele spunându-mi că îmi poate recomanda un pantofar bun… și că această ruptură a fost provocată intenționat… Am fost de dimineață la OPC și am depus o sesizare… sper să se rezolve…”
Reclamanții susțin că, prin postarea acestui mesaj, au suferit un semnificativ prejudiciu nepatrimonial ce i-ar îndreptăți la acordarea unor daune morale în cuantum de 50.000 lei pentru fiecare. (…) Instanța a respins acțiunea formulată, ca neîntemeiată.
Examinând sentința atacată…, tribunalul apreciază că, apelul …. este nefondat urmând a fi respins pentru următoarele considerente:
Nu pot fi reținute criticele apelanților întrucât pârâtul a relatat pe contul său de socializare Facebook o stare de fapt cu următorul anunț „… Am cumpărat o pereche de pantofi de la vestitul magazin și la a 2-a purtare s-au rupt (vezi foto alăturat). Am mers la magazin să îi schimb și mi s-a întors spatele spunându-mi că îmi poate recomanda un pantofar bun… și că această ruptură a fost provocată intenționat… Am fost de dimineață la OPC și am depus o sesizare… sper să se rezolve…”, însoțit de o fotografie a pantofului rupt fără a aduce niciun fel de acuzații reclamanților, fără a face nicio referire la calitatea produselor comercializate sau cuvinte cu caracter ofensator sau denigrator la adresa acestora.
Mai mult pârâtul a efectuat postarea doar după ce anterior în calitate de consumator s-a adresat societății solicitând înlocuirea pantofului, fiind însă refuzat motivat de faptul că încălțămintea ar fi fost ruptă în mod intenționat, fapt recunoscut de altfel de către reclamanți, formulând astfel o sesizare la Oficiul pentru Protecția Consumatorului (nesoluționată), ori tocmai prin legiferarea obligației comerciantului de a oferi clientului garanția pentru produsele vândute, respectiv Legea nr. 449/2003 legiuitorul a stabilit că este posibil ca un produs vândut să nu fie corespunzător, iar pentru orice deficiență, în intervalul de timp oferit drept garanție, să fie înlocuit, reparat, pe cheltuiala comerciantului astfel că, pârâtul intimat a postat mesajul cu bună – credință fiind convins că i s-a încălcat dreptul de consumator, considerând că împrejurarea respectivă prezintă interes pentru prietenii acestuia, prin urmare nu se poate considera că a săvârșit o faptă ilicită prin care i-a prejudiciat pe reclamanți or faptul că alte persoane au făcut diverse comentarii privind societatea reclamantă nu-i poate fi imputat pârâtului.
Nu trebuie ignorat faptul că societatea reclamantă își face publicitate și pe internet astfel că, aceasta se supune riscului de-a avea atât aprecieri cât și critici, fără ca acestea să poată fi considerate ca aducând o atingere dreptului la imagine ori la demnitate, prin urmare, în mod corect prima instanță a stabilit că, postarea făcută de pârâtul intimat reprezintă manifestarea dreptului la libera exprimare, prevăzut de art. 70 Cod civil, art. 30 din Constituție, art. 10 din Convenția europeană a drepturilor omului și art. 11 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene în condițiile în care pe de altă parte, în acord cu jurisprudența CEDO în materia dreptului la liberă exprimare, limitele criticii admisibile în cazul persoanelor care au o expunere publică sunt mai largi decât în cazul particularilor, ceea ce determină o protecție mai redusă a acestora în fața criticilor.
Conform jurisprudenței CEDO, libertatea de exprimare constituie unul din fundamentele esentiale ale unei societati democratice și una din conditiile primordiale ale progresului sau și a dezvoltării fiecărei persoane (Lingens c. Austriei). Sub rezerva celui de-al doilea paragraf al articolului 10, ea se aplica nu numai „informatiilor” sau „ideilor” primite in mod favorabil sau considerate ca inofensive, ci și celor care lovesc, șochează sau neliniștesc o persoana sau o parte a populatiei, în baza pluralismului, tolerantei și spiritului de deschidere fără de care o societate democratică nu poate exista (Handyside c. Regatului Unit; Jersild c. Danemarcei; Vogt c. Germaniei). Așa cum precizează articolul 10, exercitarea acestei libertăți este supusă unor formalități, condiții, restricții și sancțiuni care trebuie totuși să fie interpretate strict, necesitatea lor trebuind sa fie stabilită in mod convingator (Observer si Guardian c. Regatului Unit; Jersild c. Danemarcei; Janowski c. Poloniei; Nielsen si Johnsen c. Norvegiei, Brasilier c. Frantei; Handyside c. Regatului Unit; Lingens c. Austriei; Jersild c. Danemarcei; Piermont c. Frantei).
Articolul 10, în sine, nu interzice discutarea sau diseminarea informației primite chiar dacă există suspiciuni puternice că aceasta informație nu ar fi adevărată. O altă soluție ar priva o persoana de dreptul de a-si exprima opiniile și părerile despre afirmații făcute in mass-media și ar constitui o restrângere nerezonabilă a libertății de exprimare (Salov c. Ucrainei). De asemenea privește nu numai conținutul informațiilor ci de asemenea și mijloacele de transmisiune sau de captare a acestora, deoarece orice restricție adusă acestora atinge dreptul de a primi si comunica informații (Autronic c. Elvetiei). Dincolo de substanța ideilor si informațiilor exprimate, articolul 10 protejează și modul lor de difuzare (Oberschilck c. Austriei) sau forma de exprimare (Nikula c. Finlandei).” (Tribunalul Arad, Decizia civilă nr. 150/2015)
sursa:legal-land.ro
