Studiu privind îndreptăţirea consilierului juridic definitiv de a introduce cererea de recurs în casaţie la ICCJ

Autor: Drd.Av. Gherghina Oana Ruxandra

Avand in vedere ca legea acorda numai avocatilor dreptul  de a formula si sustine cererea de recurs in casatie, studiul priveste si posibila îndreptăţire a consilierului juridic definitiv de a introduce o astfel de cerere pentru persoana juridică în serviciul căreia se află ori cu care are raporturi de muncă.

Prezentul articol porneste de la analiza jursprudentiala, observandu-se in randul instantelor doua opinii in ceea ce priveste îndreptăţirea consilierului juridic definitiv de a introduce cererea de recurs în casaţie pentru persoana juridică în serviciul căreia se află ori cu care are raporturi de muncă.

Unele instante la care părţile, persoane juridice, au depus cereri de recurs în casaţie întocmite de consilierii juridici angajati au considerat indreptatit consilierul juridic sa depune cererea de recurs in casatie, insa alte instante au restituit aceste cereri, pentru motivul că nu sunt întocmite de avocaţi cu dreptul de a pleda la instanţa supremă.

Tema în discuţie are în vedere conţinutul următoarelor dispoziţii legale:

 – art. 436 alin. (2) din Codul de Procedură Penală: „Inculpatul, partea civilă şi partea responsabilă civilmente pot formula cerere de recurs in casaţie numai prin intermediul unui avocat care poate pune concluzii în faţa înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.”

– art. 439 alin. (41) din Codul de Procedură Penală: „In cazul in care cererea de recurs în casaţie nu este formulată prin intermediul unui avocat care poate pune concluzii in faţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie sau este formulată împotriva unei hotărâri prevăzute la art. 434 alin. (2), preşedintele instanţei sau judecătorul delegat de către acesta restituie părţii, pe cale administrativă, cererea de recurs în casaţie.”

Aceste situatii au fost intalnite frecvent in cazul institutiilor publice, mai ales in cazul ANAF, care a semnalat aceasta practica neunitara in cauze în care, având calitatea de parte civilă, a exercitat aceasta calea extraordinară de atac, raportandu-se totodata si la dispozitiile art.1 din O.U.G. nr. 26/2012 care prevede : ”Autorităţile şi instituţiile publice ale administraţiei publice centrale şi locale, indiferent de modul de finanţare şi subordonare, societăţile naţionale, companiile naţionale şi societăţile comerciale cu capital integral sau majoritar de stat, precum şi regiile autonome care au în structura organizatorică personal propriu de specialitate juridică nu pot achiziţiona servicii juridice de consultanţă, de asistenţă şi/sau de reprezentare decât în situaţii excepţionale, în care astfel de servicii nu se pot asigura de către personalul de specialitate juridică angajat în aceste entităţi, sub condiţia unor aprobări speciale ale organelor cu atribuţii financiare.”

Problematica recursului în casaţie declarat de consilieri juridici, indiferent daca este vorba de consilieri juridici angajati de institutii publice sau de persoane juridice de drept privat, trebuie pusă în aceeasi paradigma, deoarece soluţia procesual penală este obligatoriu să fie identica, pentru identitate de raţiune, in ambele situatii.

Pentru a putea clarifica aceasta situatie, interpretarea literală a art. 436 alin. (2) C.p.p. nu este suficientă pentru a determina conţinutul acestei norme, având în vedere ca ne-ar acorda o perspectiva limitata numai la dreptul exclusiv al avocatilor de a formula recurs in casatie, fara a mai exista deschisa calea si pentru consilierii juridici.

Consideram necesara si o interpretare teleologică a normei, pentru a identifica raţiunea acesteia cu adevarata intenţie legiuitorului. Analizand continutului normei, rezulta ca legiuitorul a intentionat sa protejeze drepturile persoanelor, interzicand formularea acestei căi extraordinare de atac de catre persoane fără pregătire în domeniul dreptului. Astfel, legiuitorul a considerat ca dreptul de a sustine recursul in fata instantei supreme, revine numai acelor profesionisti cu studii juridice, respectiv avocati definitivi, care sunt in masura sa pledeze în faţa instanţei competente să soluţioneze calea extraordinară de atac.

Prin aceasta ratiune, care transpare din interpretarea teleologica a normei si consilierii juridici definitivi ar putea fi inclusi în categoria profesionistilor care pot declara calea de atac a recursului în casaţie, deoarece, ca şi în cazul avocaţilor si legea consilierilor juridici instituie anumite condiţii pentru ca un consilier juridic sa poata formula concluzii în faţa instanţei supreme, deci permite a se face diferenţa între profesioniştii calificaţi pentru a exercita această cale de atac extraordinară şi ceilalţi profesionişti.

Astfel, potrivit art. 13 alin. 2 din Legea nr. 514/2003 privind organizarea şi exercitarea profesiei de consilier juridic…”doar consilierii juridici definitivi pot pune concluzii la instanţele judecătoreşti de toate gradele, la organele de urmărire penală, precum şi la toate autorităţile şi organele administrative cu atribuţii jurisdicţionale.”

Chiar daca atat accesul cat si conditiile privind definitivarea in profesie au un grad de dificultate semnificativ mai redus, totusi, din întreaga reglementare privind consilierii juridici ar putea rezulta ca si acestia, asemenea avocaţilor, au obligaţii de natură să garanteze asigurarea unei asistenţe juridice de calitate, in exercitarea profesiei reglementate, consilierul juridic avand dreptul de a desfasura activitati similare cu activitatile reglementate de lege in privinta exercitarii profesiei de avocat.

Aşadar, aparent exista un grad suficient de similitudine intre dispoziţiile care instituie statutul legal al consilierilor juridici si statutul legal al avocatilor, fapt ce ar poate conduce si spre o interpretare extensiva a dispozitiilor limitative ale art.436 C.p.p.

Au existat numeroase controverse cu privire la solutia corecta, analizandu-se sub acest aspect si dispoziţiile similare din materia procedurii civile. Astfel, unele instante au considerat ca se impune solutia primirii recursului in casatie formulat de consilierul juridic definitiv chiar si pentru identitate de raţiune cu dispoziţiile similare din materia procedurii civile. In condiţiile în care recursul în casaţie este, ca şi recursul civil, o cale extraordinară de atac, este supus unor reguli similare în ceea ce priveşte admisibilitatea şi temeiurile pentru care se poate declara, astfel ca aceeaşi trebuie să fie soluţia şi privitor la persoanele care au îndreptăţirea legală de a sesiza instanţa cu această cale extraordinară de atac.

Alte instante, dimpotriva, au considerat ca tocmai pentru motivul ca in procesul civil legiuitorul a enumerat limitativ si consilierii juridici in randul persoanelor care pot formula si sustine recursul, in cazul recursului in casatie, art.436 C.p.p este de stricta interpretare, legiuitorul excluzand intentionat consilierii juridici din aceasta categorie.

Potrivit art. 84 alin. (2) C.p.civ., „..la redactarea cererii şi a motivelor de recurs, precum şi în exercitarea şi susţinerea recursului, persoanele juridice vor fi asistate şi, după caz, reprezentate,sub sancţiunea nulităţii, numai de către un avocat sau consilier juridic, în condiţiile legii, iar potrivit art. 488 alin. (1) lit. a din acelaşi cod, cererea de recurs trebuie să arate pentru persoanele juridice, între altele, numele şi prenumele consilierului juridic care întocmeşte cererea.”

Raportandu-ne la art. I din O.U.G. nr. 26/2012, „Autorităţile şi instituţiile publice ale administraţiei publice centrale şi locale, indiferent de modul de finanţare şi subordonare, societăţile naţionale,companiile naţionale şi societăţile comerciale cu capital integral sau majoritar de stat, precum şi regiile autonome care au în structura organizatorică personal propriu de specialitate juridică nu pot achiziţiona servicii juridice de consultanţă, de asistenţă şi/sau de reprezentare decât în situaţii excepţionale, în care astfel de servicii nu se pot asigura de către personalul de specialitate juridică angajat în aceste entităţi, sub condiţia unor aprobări speciale ale organelor cu atribuţii financiare” exista si aici opinii divergente.

Din analiza literala a normei rezulta ca legiuitorul a prevazut aceasta situatie „exceptionala” in care „astfel de servicii nu se pot asigura de către personalul de specialitate juridică angajat în aceste entităţi”, dand posibilitatea autoritatii publice sa angajeze un avocat, numai in aceste conditii.

Intr-o interpretare contrara, câtă vreme în cadrul persoanei juridice funcţionează consilieri juridici definitivi, al căror statut le permite să exercite activitatea de consultanţă şi reprezentare la nivelul instanţei supreme, situaţia declarării unei căi de atac de competenţa acestei instanţe nu poate fi asimilată unei „situaţii excepţionale” în sensul ordonanţei menţionate. Prin situaţii excepţionale s-ar intelege ca legiuitorul a avut in considerare situatiile în care structura de specialitate a persoanei juridice nu este în măsură să asigure consultanţa şi reprezentarea din motive de ordin obiectiv, precum lipsa efectivă, la un moment dat, a personalului juridic, ori ţinând natura juridică, cu totul străină de activitatea curentă a persoanei juridice, a problemei de drept litigioase.

Aceasta situatie fost identificata si in cuprinsul unei note de studiu formulata de procurorii

IRINA KUGLAY si ALEXANDRA MIHAELA ŞINC, care consideră că recursul în casaţie declarat de către consilierul juridic definitiv al persoanei juridice este declarat de o persoană îndreptăţită, în sensul art. 436 alin. (2) C.p.p., să introducă această cerere, formuland si urmatoarele propuneri de lege ferenda:

Pentru o aplicare unitară şi corectă a legii ar fi util ca soluţia care rezultă, de lege lata, din interpretare să fie expres prevăzută de lege.In acest sens:

– art. 436 alin. (2) ar putea avea următorul cuprins: (2) Inculpatul, partea civilă şi partea responsabilă civilmente pot formula cerere de recurs in casaţie numai prin intermediul unui avocat care poate pune concluzii în faţa Inaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie ori, în cazul persoanelor juridice, prin intermediul unui consilier juridic definitiv. “

– art. 437 alin. (1) lit. a) şi d) ar putea avea următorul cuprins:a) numele şi prenumele, domiciliul sau reşedinţa părţii, numele, prenumele şi domiciliul profesional al avocatului ori, după caz, al consilierului juridic ori numele şi prenumele procurorului care exercită recursul în casaţie, precum şi organul judiciar din care acesta face parte; d) semnătura persoanei care exercită recursul în casaţie şi semnătura avocatului ori, după caz a consilierului juridic.

art. 439 alin. (4 1) ar putea avea următorul cuprins: (4l) în cazul în care cererea de recurs în casaţie nu este formulată prin intermediul unui avocat care poate pune concluzii în fa ţa înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie ori, după caz, prin intermediul unui consilier juridic definitiv sau este formulată împotriva unei hotărâri prevăzute la art. 434 alin. (2), preşedintele instanţei sau judecătorul delegat de către acesta restituie părţii, pe cale administrativă, cererea de recurs în casaţie.”

Drd.Av. Gherghina Oana Ruxandra

Casa de avocatura Gherghina & Partners

Please follow and like us:
Facebook
LinkedIn
Twitter
Follow by Email
News Reporter

Enjoy this articles? Please spread the word :)