În Monitorul Oficial al României, partea I, nr. 7 din 7 ianuarie 2014 a fost publicată Decizia ÎCCJ nr. 18 din 18 noiembrie 2013 (Decizia 18/2013) privind examinarea recursului formulat de către Colegiul de conducere al Curţii de Apel Braşov, vizând interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 7 din Legea nr. 76/2008 privind organizarea şi funcţionarea Sistemului Naţional de Date Genetice Judiciare, respectiv posibilitatea instanţei de judecată de a dispune prelevarea probelor biologice de la persoanele condamnate definitiv la pedeapsa închisorii pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute în anexa Legii nr. 76/2008 în ipoteza în care executarea acesteia este suspendată condiţionat sau sub supraveghere.

Prin recurs s-a arătat că în practica judiciară naţională nu există un punct de vedere unitar cu privire la stabilirea faptului dacă, în interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 7 din Legea nr. 76/2008 privind organizarea şi funcţionarea Sistemului Naţional de Date Genetice Judiciare, se dispune prelevarea probelor biologice de la persoanele condamnate definitiv la pedeapsa închisorii pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute în anexa la Legea nr. 76/2008 şi în ipoteza în care executarea acesteia este suspendată condiţionat sau sub supraveghere.

Colegiul de conducere al Curţii de apel Braşov a învederat că, în urma verificării jurisprudenţei la nivel naţional cu privire la aplicarea dispoziţiilor art. 7 din Legea nr. 76/2008,s-a constatat o practică neunitară astfel:.

a)Unele instanţe au statuat că prelevarea probelor biologice poate fi dispusă în cazul persoanelor condamnate la pedeapsa închisorii a cărei executare a fost suspendată condiţionat sau sub supraveghere, invocand că art. 7 alin. (1) din Legea nr. 76/2008 nu face distincţie în funcţie de modul de individualizare a executării pedepsei închisorii.

b) Alte instanţe au reţinut că dispoziţiile art. 7 alin. (1) din Legea nr. 76/2008 sunt incidente doar dacă pedeapsa aplicată este cea a închisorii cu executare în regim de detenţie.

Prin Adresa nr. 1.348/33 din 25 iunie 2013, Colegiul de conducere al Curţii de Apel Braşov a solicitat pronunţarea unei decizii în interesul legii în vederea soluţionării problemei de drept supuse interpretării.

Soluţia propusă de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie este în sensul orientării jurisprudenţiale potrivit căreia prelevarea probelor biologice de la persoanele condamnate definitiv la pedeapsa închisorii pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute în anexa Legii nr. 76/2008 poate fi dispusă şi în ipoteza în care executarea acesteia este suspendată condiţionat sau sub supraveghere.

Înalta Curte a admits recursul, pronunţând următoarea soluţie:
”Admite recursul în interesul legii formulat de Colegiul de conducere al Curţii de Apel Braşov.
În interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 7 din Legea nr. 76/2008 privind organizarea şi funcţionarea Sistemului Naţional de Date Genetice Judiciare, stabileşte că: Prelevarea probelor biologice de la persoanele condamnate definitiv la pedeapsa închisorii pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute în anexa Legii nr. 76/2008 privind organizarea şi funcţionarea Sistemului Naţional de Date Genetice Judiciare poate fi dispusă şi în ipoteza în care executarea acesteia este suspendată condiţionat sau sub supraveghere.”

Please follow and like us:
Facebook
LinkedIn
Twitter
Follow by Email
News Reporter

Enjoy this articles? Please spread the word :)