Poprirea nu mai este chiar un calvar?

       După cum bine știți, poprirea este una din formele procedurale indirecte folosite tot mai des în stingerea creanţelor ca urmare a avantajelor pe care le oferă creditorului, fiindcă de regulă pe această cale se urmărește salariul sau alte sume periodice asimilate lui, care spre deosebire de alte valori patrimoniale nu poate fi sustras de la urmărire, astfel încât riscul de a nu se realiza creanța este mult mai redus.

       Nu de puține ori măsura indisponibilizării obiectului popririi a provocat nemulțumiri, dat fiind mecanismul acestei proceduri împovărătoare, care a reprezentat unul dintre motivele pentru care s-a admis faptul că legislația în vigoare cu privire la materia popririlor trebuie să suporte câteva modificări.

       Prin urmare, la începutul anului Ministerul Finanțelor Publice a publicat principalele modificări aduse Codului de procedură fiscală în anul 2020. Printre acestea regăsim introducerea sistemului electronic pentru înființarea și ridicarea popririlor bancare în timp real, extinderea termenului de depunere a Declarației Unice (până pe data de 25 mai) și a Formularului 230, precum și prorogarea termenului de depunere a cererii de restructurare.

       Oare astăzi poprirea nu mai este chiar un calvar?

       Pentru a vă putea raspunde la această întrebare, vă semnalăm modificarea și completarea Legii nr. 207/2015 privind Codului de Procedură Fiscală prin Ordonanța Guvernului Nr. 5/2020, ce a fost publicată vineri, 31 ianuarie, în Monitorul Oficial Nr. 68 și a intrat în vigoare în data de 3 februarie 2020.

       Cu privire la introducerea sistemului electronic pentru popriri aducem la cunoștință faptul că există posibilitatea înființării și ridicării popririlor bancare de organele fiscale, în limita sumelor înscrise în actele de executare silită, astfel încât disponibilitățile bănești existente în conturile contribuabililor nu vor fi afectate peste limita sumelor înscrise în adresa de înființare a popririi bancare, fără a mai fi necesară intreprinderea altor demersuri din partea contribuabililor. Așadar, băncile sunt obligate acum să transmită electronic informații privind suma disponibilă de plată și să nu debiteze conturile datornicilor ori să accepte alte plați din conturile acestora până la realizarea plății efective către ANAF.

       Pe de altă parte, ridicarea măsurilor de executare silită prin poprire bancară se va realiza cu operativitate, în timp real și în mod automat. Popririle pe conturi vor fi ridicate în cel mult o oră de la achitarea datoriilor, astfel încât românii cărora ANAF le-a blocat conturile pentru plăți restante nu vor mai fi nevoiți să meargă la bancă pentru a face dovada achitării debitelor. Ministrul Finanțelor a anunțat că softul implementat privind retragerea banilor va fi mai avantajos pentru angajatori, pentru că nu vor mai avea blocate toate conturile simultan.

       “Va fi un soft foarte simplu care ajută și anagajatorul și banca. Banii vor fi luați într-o anumită ordine dintr-un cont și nu mai rămân toate conturile blocate și se ridică poprirea. Totul este pus la punct. Am fost foarte implicat în partea asta de a mă asigura că după ce s-a plătit datoria, să nu mai rămână conturile poprite, să nu trebuiască să anunți toate băncile. Să fie totul mult mai simplu, s-a platit datoria se ridică poprirea de pe cont”, a declarat Ministrul Finanțelor, Florin Cîțu, potrivit Mediafax.

       Printre măsurile adoptate se instituie și obligația contribuabililor de a plăti în termen de 3 zile lucrătoare de la data înființării popririi sau de la data la care creanța devine exigibilă, dupa caz, organului fiscal suma reținută și cuvenită, în contul indicat de către organul de executare silită. Astfel, au fost modificate regulile privind modul în care băncile trebuie să se supună ordinelor de poprire emise de ANAF sau de alte instituţii ale statului, într-un interval de cel mult 3 zile, anterior neexistând acest termen. Prin urmare, indiferent că societatea cu conturile poprite de către ANAF are de plătit salarii către angajați, în termen de trei zile, banca care a identificat contul poprit trebuie să vireze banii. În plus, subliniem faptul că încălcarea acestor obligații atrage nulitatea oricărei plăți.

 

 

 

 

 

 

Please follow and like us:
Facebook
LinkedIn
Twitter
Follow by Email
News Reporter

Enjoy this articles? Please spread the word :)