ORELE SUPLIMENTARE LA LOCUL DE MUNCĂ NU AU CARACTER OBLIGATORIU

Prin Constituție orice persoană cu vârsta mai mare de 16 ani are dreptul la muncă și nu îi poate fi îngrădit acest drept.

Potrivit art. 5 din Legea nr. 53/ 2003, relațiile de muncă funcționează pe principiul egalității de tratament faţă de toţi salariaţii şi angajatorii.

Salariații angajați cu normă întreagă au un timp de muncă de 8 ore pe zi, 5 zile pe săptămână, cu două zile repaus. Tinerii cu vârsta cuprinsă între 16 și 18 ani au dreptul la muncă dar cu respectarea celor 6 ore pe zi, 30 de ore pe săptămână. Își pot exercita dreptul la muncă și tinerii de 15 ani doar cu acordul tutorelui minorului.

Munca prestată în afara programului de lucru este considerată muncă suplimentară și nu poate fi executată de către angajații cu vârsta mai mică de 18 ani. Aceasta se poate efectua doar cu acordul angajatului sau în condiții extreme a unor situații neprevăzute așa cum indică art. 20 din Legea 53/2003.

De asemenea, munca suplimentară poate fi prestată în condițiile art. 114 și 115 al aceleiași legi, conform cărora timpul petrecut la muncă să nu depășească 48 de ore pe săptămână. Prin excepţie, durata timpului de muncă, ce include şi orele suplimentare, poate fi prelungită peste 48 de ore pe săptămână, cu condiţia ca media orelor de muncă, calculată pe o perioadă de referinţă de 4 luni calendaristice, să nu depăşească 48 de ore pe săptămână.

Pentru munca sa în afara programului de muncă, salariatul poate fi recompensat cu ore libere plătite în următoarele 60 de zile calendaristice după efectuarea acesteia. În cazul în care angajatorul nu poate compensa prin ore libere plătite, angajatul poate primi un spor la salariu. Suplimentul salarial se stabilește prin negocierea contractului de muncă individual și nu poate fi mai mic de 75% din salariul de bază.

Please follow and like us:
Facebook
LinkedIn
Twitter
Follow by Email
News Reporter

Enjoy this articles? Please spread the word :)