Nedepunerea declarațiilor fiscale de către un avocat

Deși prin Decizia nr. 385/28 octombrie 2015, ÎCCJ a admis apelul declarat de inculpat, a desfiinţat în totalitate sentinţa penală atacată şi, rejudecând în fond: În temeiul art.17 alin.2 Cod procedură penală raportat la art.16 lit.b teza I Cod procedură penală, l-a achitat pe inculpat pentru săvârşirea infracţiunii continuate de evaziune fiscală prevăzută de art.9 alin.1 lit.a şi alin.2 din Legea nr.241/2005 cu aplicarea art.41 alin.2 Cod penal anterior (1969) şi art.5 Cod penal, totuși Curtea de Apel București, Secția a II-a penală, prin Sentința penală nr. 67/2015, a statuat ca :

”Fapta inculpatului, avocat în cadrul Baroului București, care în perioada 2006-2010 nu a depus declarații de venit, nu s-a înregistrat ca plătitor de TVA, nu a evidențiat TVA în facturile fiscale emise și nu a depus deconturi de TVA, ascunzând practic sursa impozabilă și sustrăgându-se de la plata sumei de 885.812 lei, reprezentând impozit pe venit, TVA și majorări de întârziere, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de evaziune fiscală, prev. de art.9 alin.1 lit.a și alin.2 din Legea nr.241/2005, cu aplicarea art.41 alin.2 C. pen. din 1968 și art.5 din noul Cod penal.

Potrivit art.9 alin.1 lit.a din Legea nr.241/2005 constituie infracțiune de evaziune fiscală ascunderea bunului ori a sursei impozabile sau taxabile, exact ceea ce a făcut inculpatul care, timp de ani de zile nu și-a declarat veniturile realizate către Administrația Financiar, deși avea această obligație și nu poate invoca că nu ar fi cunoscut legea. (…)

Instanța nu a putut primi apărările inculpatului în sensul că s-ar impune achitarea în baza art.16 lit.a C. pr. pen., fapta nu există, deoarece din probele administrate a rezultat fără nici un dubiu că inculpatul nu a declarat veniturile realizate în perioada 2006-2010 deși avea această obligație către organele fiscale.

Susținerea inculpatului că nu s-a sustras de la plata obligațiilor fiscale și că a ținut evidența contabilă, nu poate duce la exonerarea acestuia de răspundere penală în condițiile în care, este adevărat că inculpatul a întocmit evidențele contabile, acesta deși cunoștea că trebuie să declare veniturile, nu a făcut acest lucru.

De asemenea, nu poate constitui un motiv de exonerare de răspundere penală afirmațiile inculpatului că a avut încredere în tot felul de cunoștințe pentru a trimite actele la organele fiscale, dar pe urmă nu a mai verificat dacă acestea au dus documentele respective către instituțiile fiscale.

A mai arătat inculpatul în notele scrise că fapta sa ar constitui doar contravenție, deoarece a întocmit evidențele necesare dar nu au fost depuse la instituțiile fiscale, situație în care nu ar fi întrunite elementele constitutive ale infracțiunii de evaziune fiscală.

Nici această apărare a inculpatului nu poate fi primită în condițiile în care nu poate fi vorba de o simplă întârziere în ceea ce privește depunerea actelor și declarațiilor de venit la administrația financiară, fiind cert că inculpatul, care timp de ani de zile nu a declarat veniturile realizate, a încercat să ascundă sursa impozabilă.

S-ar fi putut pune problema unei simple contravenții dacă inculpatul ar fi avut doar întârzieri scurte în a declara veniturile și a depune actele contabile.

Faptul că inculpatul a ținut evidențele contabile și a depus toate actele la Baroul de avocați este un aspect care caracterizează activitatea acestuia de avocat, dar în niciun caz nu poate fi folosită această situație ca o motivare pentru înlăturarea răspunderii pentru încălcarea obligațiilor privind declararea și înregistrarea veniturilor.” 

Please follow and like us:
Facebook
LinkedIn
Twitter
Follow by Email
News Reporter

Enjoy this articles? Please spread the word :)