Potrivit art. 127 alin. (1) C. proc. civ., prin raportare la alin. (3) al aceluiaşi articol, dacă un judecător (procuror, asistent judiciar, grefier) are calitatea de reclamant într-o cerere de competenţa instanţei la care îşi desfăşoară activitatea, va sesiza una dintre instanţele judecătoreşti de acelaşi grad aflate în circumscripţia oricăreia dintre curţile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripţie se află instanţa la care îşi desfăşoară activitatea.

Astfel, în analiza competenţei instanţei judecătoreşti la care trebuie introdusă cererea, în cazul în care calitatea de reclamant o are un judecător (procuror, asistent judiciar, grefier) de la o instanţă, trebuie avută în vedere nu numai instanţa la care funcţionează acesta, ci şi curtea de apel în circumscripţia căreia se află această instanţă, întrucât legiuitorul nu a avut în vedere doar instanţa de acelaşi grad cu cea la care funcţionează reclamantul, ci a avut în vedere şi posibilitatea exercitării căilor de atac, aceasta fiind raţiunea pentru care a făcut trimitere la circumscripţia curţii de apel în care se află instanţa unde se introduce cererea.

Secţia a II-a civilă, Decizia nr. 271 din 29 ianuarie 2015

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 5 martie 2014 sub nr. xx53/86/2014 pe rolul Tribunalului Suceava, reclamanţii A.G., A.K.A.M., B.C.M., B.D., C. (Ş.) G., C.O., D.R., I.G., P.V., T.C.M., T.M., Ţ.M., V.M., P.C., B.E., H.M. şi B.E., toţi prin mandatar A.G., în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Justiţiei, Curtea de Apel Suceava şi Tribunalul Suceava, au solicitat obligarea pârâţilor, în solidar, la plata de daune-interese moratorii, respectiv dobânzi legale, reprezentând echivalentul prejudiciului suferit prin executarea de către debitori, cu întârziere, a obligaţiei de plată stabilită irevocabil în sarcina acestora prin titluri executorii, de la data pronunţării hotărârilor şi în continuare, pentru viitor, până la achitarea integrală a  sumelor pe care le datorează cu titlu de drepturi salariale.

În drept s-au invocat dispoziţiile: art. 1073 din vechiul Cod civil, art. 1082, art. 1088, art. 1101 C. civ. anterior; art. 1535 şi 1536 din Noul Cod civil, art. 166 alin. (4) din Legea nr. 53/2003 – Codul muncii; O.G. nr. 9/2000 în vigoare până la data de 1 septembrie 2011, când a devenit aplicabilă O.G. nr. 13/2011; Decizia nr. 1 pronunţată la data de 27 februarie 2014, în dosarul nr. xx/2012 al ÎCCJ, recursul în interesul legii pronunțat în dosarul nr. 21/2013 de ICCJ.

Prin întâmpinarea depusă la dosar, pârâtul Ministerul Justiţiei a invocat excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune şi respingerea acţiunii, ca prescrisă, iar pe fond, respingerea acţiunii, ca fiind neîntemeiată.

Prin întâmpinarea depusă la dosar, pârâţii Curtea de Apel Suceava şi Tribunalul Suceava au invocat necompetenţa teritorială a Tribunalului Suceava având în vedere că, potrivit art. 127 din actualul Cod de procedură civilă, reclamanţii, care sunt grefieri la Judecătoria Câmpulung Moldovenesc, trebuiau să introducă acţiunea la o instanţă de acelaşi grad din raza curţii de apel învecinate. În al doilea rând, au invocat excepţia prescripţiei parţiale a dreptului material la acţiune pentru drepturile care nu se încadrează în termenul de prescripţie general, de trei ani, de la data introducerii acţiunii.

Prin sentinţa civilă nr. 1118 din 19 iunie 2014, Tribunalul Suceava a declinat competenţa teritorială de judecare a cauzei în favoarea Tribunalului Mureş, în baza art. 127 C. proc. civ.

S-a reţinut că reclamanţii  au calitatea de personal auxiliar de specialitate (grefieri) în cadrul Judecătoriei Vatra Dornei, judecătorie care, însă, se află în raza de activitate a Tribunalului Suceava.

Tribunalul Mureş, sesizat cu soluţionarea cauzei, verificându-şi competenţa, conform art. 131 alin. (1) C. proc. civ., a invocat din oficiu excepția necompetenței teritoriale a Tribunalului Mureş, în temeiul art. 210 din Legea nr. 62/2011.

Prin sentinţa civilă nr. 1456 din 14 octombrie 2014 pronunţată de Tribunalul Mureş în dosarul nr. xx53/86/2014, s-a admis excepţia necompetenţei teritoriale a Tribunalului Mureş, s-a declinat, în favoarea Tribunalului Suceava, competenţa soluţionării acţiunii formulate de reclamanţi, în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Justiţiei, Curtea de Apel Suceava şi Tribunalul Suceava.

S-a constatat ivit conflictul negativ de competenţă între Tribunalul Mureş şi Tribunalul Suceava.

S-a suspendat judecarea cauzei şi s-a dispus înaintarea dosarului cauzei către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în vederea soluţionării conflictului de competenţă.

S-a reţinut că în cauză nu sunt incidente prevederile art. 127 alin. (3) raportat la art. 127 alin. (1) C. proc. civ., întrucât reclamanţii nu au această calitate de reclamanţi într-o cerere „de competenţa instanţei la care îşi desfăşoară activitatea” (adică Judecătoria Vatra Dornei). S-a mai reţinut faptul că dispoziţiile art. 127 C. proc. civ., privind competenţa facultativă, sunt de excepţie, fiind de strictă interpretare, astfel încât acestea nu pot fi extinse prin analogie (operaţiune interzisă de art. 10 C. civ.), la ipoteze vizând şi alte instanţe decât cele la care reclamanţii grefieri îşi desfăşoară activitatea, indiferent dacă alte instanţe au sau nu în raza teritorială de competenţă şi instanţa la care reclamanţii activează. O astfel de interpretare echivalează cu adăugarea la lege, operaţiune prohibită de art. 5 alin. (4) C. proc. civ.

S-a constatat că, potrivit prevederilor art. 269 alin. (2) C. muncii, cererile referitoare la judecarea conflictelor de muncă (indiferent dacă sunt individuale sau colective) se adresează instanţei competente în a cărei circumscripţie reclamantul îşi are domiciliul sau reşedinţa ori, după caz, sediul.

Aceste prevederi ale Codului muncii au fost modificate implicit, parţial, conform art. 67 alin. (1) din Legea nr. 24/2000, prin art. 210 din Legea nr. 62/2011 potrivit căruia, cererile referitoare la soluţionarea conflictelor individuale de muncă se adresează tribunalului în a cărei circumscripţie îşi are domiciliul sau locul de muncă reclamantul.

Rezultă că, în ipoteza conflictelor individuale de muncă (cum este şi cauza dedusă judecăţii), reclamanţii au dreptul de opţiune între instanţa locului domiciliului sau a locului de muncă.

Odată făcută această opţiune de către reclamanţi, în sensul alegerii instanţei în a cărei circumscripţie se află locul lor de muncă (care se află în sfera de competenţă a Tribunalului Suceava), reclamanții nu mai pot reveni, pârâții nu mai pot cere declinarea competenţei, iar instanţa, dacă a fost corect sesizată (fără încălcarea normelor imperative de competenţă), nu poate, din oficiu, să îşi decline competenţa.

Cu toate că prevederile art. 210 din Legea nr. 62/2011 consacră un drept de opţiune al reclamanţilor salariaţi, aceste norme rămân imperative, deoarece cererile „se adresează” (în mod imperativ) exclusiv celor două instanţe determinate de legiuitor (nefiind utilizată sintagma „se pot adresa”). Deci, aceste prevederi legale consacră o competenţă teritorială exclusivă, fundamentată pe principiul protecţiei salariaţilor.

Analizând deciziile recurate, prin raportare la calitatea părţilor, Înalta Curte a constatat că este competentă cu soluţionarea cauzei Tribunalul Mureş, pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 127 alin. (1) C. proc. civ., prin raportare la alin. (3) al aceluiaşi articol, dacă un grefier are calitatea de reclamant într-o cerere de competenţa instanţei la care îşi desfăşoară activitatea, va sesiza una dintre instanţele judecătoreşti de acelaşi grad aflate în circumscripţia oricăreia dintre curţile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripţie se află instanţa la care îşi desfăşoară activitatea.

Aşadar, în analiza competenţei instanţei judecătoreşti la care trebuie introdusă cererea, în cazul în care calitatea de reclamant o are un grefier de la o instanţă, nu trebuie să ne raportăm la dispoziţiile de drept comun, ci la dispoziţiile art. 127 alin. (1) şi (3) C. proc. civ.

Cu toate că acest articol are titlul sub marginală „competenţa facultativă”, în realitate, dispoziţiile acestui articol sunt imperative, textul de lege utilizând expresia „va sesiza”.

Deşi este adevărată susţinerea Tribunalului Mureş în sensul că textul de lege se referă la sesizarea instanţei judecătoreşti „de acelaşi grad” cu cea la care îşi desfăşoară activitatea grefierul, totuşi, textul de lege nu se opreşte aici, ci face, în continuare, referire la „circumscripţia oricăreia dintre curţile de apel învecinate”.

Ca atare, legiuitorul nu a avut în vedere doar instanţa de acelaşi grad cu cea la care funcţionează reclamantul, ci a avut în vedere şi posibilitatea exercitării căilor de atac, aceasta fiind raţiunea pentru care a făcut trimitere la circumscripţia curţii de apel în care se află instanţa unde se introduce cererea.

Deşi nu este cazul în speţa de faţă, un alt argument pentru care trebuie să avem în vedere curtea de apel în circumscripţia căreia se află reclamantul (ce are calitatea de judecător, procuror, asistent judiciar sau grefier), iar nu instanţa la care efectiv funcţionează, este acela că, de exemplu, reclamantul ar putea să funcţioneze chiar la curtea de apel respectivă, iar dacă, într-o speţă oarecare, competenţa în primă instanţă ar aparţine tribunalului, conform raţionamentului Tribunalului Mureş, reclamantul ar putea introduce cererea la un tribunal din raza de competenţă a curţii de apel la care el funcţionează, iar în calea de atac, ar soluţiona chiar respectiva curte de apel, situaţie ce ar contraveni raţiunii textului.

Ca atare, în analiza competenţei prevăzute de art. 127 C. proc. civ., trebuie avută în vedere nu numai instanţa la care funcţionează reclamantul, ci şi curtea de apel în circumscripţia căreia se află această instanţă.

Având în vedere cele de mai sus, în baza art. 135 alin. (1) şi (4), raportat la art. 127 alin. (1) şi (3) C. proc. civ., Înalta Curte a stabilit competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Mureş.

Please follow and like us:
Facebook
LinkedIn
Twitter
Follow by Email
News Reporter

Enjoy this articles? Please spread the word :)