APARIȚIA COMISIEI DE ADJUDECARE A DISPUTELOR (CAD) ÎN EVOLUȚIA  CONTRACTELOR FIDIC
Autor: Asist.univ.drd.Gherghina Oana Ruxandra

Reușind să depășească barierele impuse de sistemele de drept diferite, contractele FIDIC sunt recunoscute pentru flexibilitatea excepțională de redactare, care permite utilizarea acestora atât în țări care funcționează pe sistemul de drept “common law” cât și în sisteme de drept care au la baza coduri civile. Prezenta lucrare iși propune să realizeze o trecere în revistă a modului în care Federația Internațională a Inginerilor Consultanți a reușit în 60 de ani să dezvolte cea mai cunoscută suită de contracte de antrepriza de lucrări standardizate la nivel mondial, adjudecându-și poziția de lider internațional în domeniu. În cadrul acestei evoluții autorul evidențiază și rolul excepțional pe care l-a avut apariția Comisiilor de Adjuecare a Disputelor, o creație juridică specifică contractelor FIDIC, menită să deblocheze numeroasele proiecte afectate de triplul rol al Inginerului, care deși reprezenta interesele Beneficiarului, avea obligația să soluționeze disputele imparțial.

Cuvinte cheie: contractele FIDIC, uzanțe comerciale, JCT Form, Comisia de Adjudecare a Disputelor, CAD,

În condițiile istorice ale unei dezvoltări susținute a activităților economice, mediul de afaceri a impus identificarea unor soluții care să asigure părților atât certitudine, predictibilitate și eficiență juridică cât și masuri care să asigure satisfacția ambilor parteneri contractuali și astfel au luat naștere contractele standardizate.

Lucrările de constructii majore, din perspectiva anvergurii proiectelor și a duratei prelungite a contractelor, au fost și în trecut și sunt și în prezent, generatoare consacrate de litigii, astfel că simpla dorință a părților de a finaliza proiectele, a impus necesitatea standardizării prevederilor contractuale, cu scopul de a valorifica experiența acumulată de-a lungul timpului, prin reglementarea la nivelul contractului a situațiilor experimentate anterior și a răspunsurilor la anumite întrebări cauzatoare de dispute.

Constatând acest fapt, cu scopul definit de a duce la bun sfârșit proiectele majore, organizatiile profesionale independente din domeniul construcțiilor au elaborat și introdus la nivel internațional, forme standardizate de contracte de antrepriza de lucrări, pe care ulterior le-au revizuit și îmbunătățit constant, în baza experientei acumulate, continuând procesul de modificare și actualizare și in prezent.

FIDIC este acronimul pentru “Federation Internationale des Inginers Consultants”, organizație internațională constituită în anul 1913 de reprezentanții a trei state francofone, respectiv Franța, Belgia și Elveția. Marea Britanie s-a alăturat acestei organizații abia în 1949, însă de-a lungul timpului, prin activitatea sa susținută FIDIC s-a extins la nivel global, numărând în prezent 78 de state membre, cu sediul principal la Geneva, Elveția. Organizația a beneficiat de recunoaștere la nivel mondial în principal pentru Formele Standardizate de Contract de antrepriza de lucrări de construcții și instalații elaborate de specialiștii săi internaționali, denumite generic Contractele FIDIC.

Reputatul autor Nael Bunni[1] în cartea sa The FIDIC Forms of Contract (Third Edition, 2005) menționează ca primele forme standardizate de contract de antrepriză de lucrări au fost introduse în Europa înca din secolul al XIX-lea, sub egida Royal Institute of British Architects. Acestea au dobândit rapid o reputație foarte buna la nivel internațional, deoarece împărțeau în mod echilibrat riscurile dintre parți, în scopul de a obține un contract just și echitabil. Mai tarziu aceste modele de contract au fost cunoscute sub numele de RIBA Form și au fost publicate în ediții successive între 1909 și 1957, apoi în edițiile publicate în 1963 și 1980, dezvoltându-se în timp în ceea ce cunoaștem astăzi ca fiind renumitele contracte JCT Form (Joint Contracts Tribunal).

În ceea ce privește contractele de construcții civile, înaintea celui de-al doilea razboi mondial au circulat mai multe forme standardizate de contract, care au fost reunite de Institutul de Inginerie Civila împreuna cu Federatia Contractorilor de Inginerie Civila din Marea Britanie, într-un singur model de contract, publicat în decembrie 1945 și recunoscut internațional sub numele de ICE Form. Fiind conceput în principal pentru uz național, ICE Form a fost reconfigurat de Asociatia Inginerilor Consultanți din Marea Britanie, într-o forma de contract pretabilă pentru construcții internaționale, publicată în august 1956 și recunoscută internațional ca ACE Form.

Deși nu a fost folosit decât o perioada scurta de timp, ACE Form a avut un rol esential în utilizarea la nivel internațional a formelor standardizate de contract, deoarece a stat la baza elaborării celebrului contract international de antrepriză de lucrări FIDIC Red Book, de catre Federatia Internaționala a Inginerilor Consultanți (FIDIC), în august 1957.

De fapt, prima ediție a FIDIC Red Book, apărut în august 1957, urmărea atât de aproape ACE Form încat Ian Duncan Wallace Q.C., o personalitate care a avut o contribuție monumentală în literatura internațională de specialitate în dreptul construcțiilor a spus: “as a general comment, it is difficult to escape the conclusion that at least one primary object in preparing the present international contract was to depart as little as humanly possible from the English conditions[2]tocmai pentru a evidenția apropierea până la similitudine a celor doua forme standardizate de contract.

Acumularea de informații dobândite din experiența practică a utilizarii contractelor standard pe o perioadă lungă de timp, a dus la revizuiri și modificări multiple, menite să atribuie o formulare cât mai clară a clauzelor sau să ofere un răspuns la nevoile individualizate ale părților.

A doua ediție a Red Book, a fost publicată în iulie 1969 când acest tip de contract a fost ratificat de Federația Internațională a Asociațiilor Antreprenorilor din Asia și Pacificul de Vest (International Federation of Asian and Western Pacific Contractors’ Associations).

A treia ediție a apărut în anul 1980, pentru ca apoi în septembrie 1987, FIDIC să publice a patra ediție revizuită atât pentru Red Book cât și pentru Yellow Book. Contractul FIDIC Red Book a mai suferit mici modificari în 1988, pentru ca ulterior, în anul 1992, să fie revizuit substanțial, acest tip de contract stand la baza celor mai importante lucrari de constructii la nivel mondial și dovedindu-și cu prisosință eficiența.

Comisia de Adjudecare a Disputelor

A patra ediție a FIDIC Red Book (Fourth Edition 1992) a avut un succes international răsunător, motiv pentru care în 1995 Banca Mondială a consacrat acest tip de contract ca și documentul său standard de licitatie (Standard Bidding Documents), introducând însă câteva amendamente proprii obligatorii, printre care și noțiunea de Dispute Review Board (Comisie de Revizuire a Disputelor), care să înlocuiască Inginerul în procedura de soluționare a disputelor.

Răspunzând la aceste sugestii, FIDIC a publicat în noiembrie 1996 un Supliment (Suplement to the Fourth Edition of the Red Book) care a înglobat aceste modificări, astfel luând oficial naștere atât Comisia de Adjudecare a Disputelor (CAD)[3] cât și procedura de adjudecare a disputelor de către niște terți specialiști, persoane independente, imparțiale și care nu sunt angajate de niciuna dintre părți. Adjudecarea disputelor de către CAD a fost introdusă în scopul de a înlocui unul din rolurile cele mai controversate ale Inginerului, respectiv acela de a soluționa disputele dintre părți în mod independent și imparțial, chiar dacă acesta era angajatul Beneficiarului.

Lumea construcțiilor a salutat și asimilat imediat această procedură echidistantă și onestă pentru ambele părți, pentru simplul motiv că triplul rol al Inginerului, de reprezentant al beneficiarului pe parcursul derulării contractului, apoi de mediator al neîntelegerilor dintre părți și ulterior de persoană care decide cu privire la disputele dintre părți era considerat atât de practicieni cât și în mediul academic, un dezechilibru major al contractului FIDIC, acordând Beneficiarului o poziție dominantă în cadrul contractului, dificil de tolerat pentru antreprenor.

Majoritatea specialiștilor au evidențiat văditul conflict de interese în care se afla Inginerul, decizia sa, fiind lipsită de credibilitate și inacceptabilă pentru antreprenor chiar și numai din rațiuni de principiu. Istoric, acest triplu rol al inginerului a constituit un izvor constant de dezbateri contradictorii în mediul universitar. Totuși nu zona academică a fost cel mai grav afectată, ci proiectele însele, deoarece în jurul Inginerulului s-a creat o tensiune generatoare de litigii între părți. Prin acel triplu rol, acordat inițial chiar de contractul FIDIC edițiile mai vechi, Inginerul a fost expus riscului de decredibilizare și aruncat într-o zonă gri a conflictului de interese, cauzator de grave prejudicii în cadrul proiectelor.

După intervenția în cadrul proiectelor a Comisiilor de Adjudecare a Disputelor, autori de renume au analizat cu atenție impactul noii instituții, create de însuși contractul FIDIC, constatând cu entuziasm că gradul de acceptare al părților față de deciziile CAD a crescut semnificativ față de deciziile Inginerului, consecința imediată și unanim apreciată fiind aceea a creșterii progresive a numărului de proiecte finalizate cu succes.

A patra ediție FIDIC Red Book din 1992, împreună cu Suplimentul din 1996, alcătuiau o combinație bine adaptată domeniului construcțiilor din acea perioadă, fiind un compromis acceptat până la urmă de toti participații la proiecte și reușind să răspundă decent atât marilor provocări din practică cât și criticilor inerente, în Octombrie 1999 FIDIC decide, ca în loc să publice a cincea ediție, să înlocuiască în totalitate aceste contracte, luând astfel naștere Noua Colecție FIDIC 1999 ediția întâi.

fidic

CONCLUZIE

Contractele FIDIC nu se pretind a fi perfecte, fiind permanent supuse revizuirii însă, doctrinar, opinia majorității autorilor și practicienilor, printre care se numără și autorul prezentului articol, este ca aceste contracte standardizate reprezintă uzanțe comerciale internaționale, care cuprind clauze juste și echilibrate, atât pentru antreprenor cât si pentru beneficiar, testate în peste o jumătate de secol și cu o eficienta dovedită, fiind recomandabile în special pentru lucrări de construcții și instalații care depășesc 1.000.000 euro.

BIBLIOGRAFIE

[1] Prof. Dr. Nael Bunni este autor al multor articole și lucrări științifice în domeniul dreptului construcțiilor precum și a trei cărți de exceptie: “Construction Insurance and the Irish Conditions of Contract”, 1986; “Risk & Insurance in Construction”, 2nd edition, 2003; and “The FIDIC Forms of Contract” 3rd edition, 2005.

[2] Ian Duncan Wallace QC, The International Civil Engineering Contract, 1974

[3] engl. Dispute Adjudication Board (DAB)

Please follow and like us:
Facebook
LinkedIn
Twitter
Follow by Email
News Reporter

Enjoy this articles? Please spread the word :)